sa asisti la un ritual.
nu uit. nimic. nu pierd mai nimic. si nici nu castig pe nimeni. pe mine m-au pierdut unii, m-au castigat altii, mi-au vandut bucati de piele, mi-au taiat parul si m-au ars. pentru nimic. pentru ca nu stiau si atat, pentru necunostinta.
nu exista rase din punct de vedere biologic, exista doar variatii.
muzica am uitat-o si o sa o mai uit, mirosul la fel, atingerea la fel.
e o transa, o cusca de fapt una si aceasi libertate.
am vizitat oamenii din subteran, traiesc pe o insula in adancuri. au fetele albe si lungi. batranul cu zambetul bland agatat de fata ca de o masca antica mi-a oferit un dar. totul era murdar in jur. dar el mi-a daruit ceva din putinul lui, din nimicul lui. si eu prima data am tipat apoi am inteles. apoi am plans. ce inseamna sa nu ai si sa dai din ce nu ai? dimineata pentru o clipa se vede marea, apoi dispare, se aud sunete si suspine si apoi totul tace. drumul pana acolo e lung si nu invita pe nimeni, dar se merge drept inainte si nu se mai iese decat daca intelegi cu adevarat ce era de inteles.
batranul era cheia, era cel pe care aveam sa il intalnesc si sa imi dezvaluie secretul. eu trebuia doar sa nu ma sperii. basmele au aceeasi schema, trebuie sa nu te sperie drumul plin de noroi si capcane, sa nu te scarbeasca murdaria si imaginea deformata a unor intalniri, pentru ca de fapt daca ai rabdarea pioasa a unuia cu minte descoperi altceva, adica un fel de comoara in noroi, un fel de perla din praf. dar nu se cere explicat.
apoi am urcat muntele verde, si am respirat din ce in ce mai greu, mirosea a pamant, mucegai si mi-era frica de serpi. cand am ajuns am vazut o piesa de teatru cu masti si demoni si adevarata fata a batranului. eram inchisa intr-o incapere minuscula cu oameni care mergeau in bastoane. m-au asezat in fata unui barbat, era imbracat intr-un kimono vechi si rupt si avea parul vopsit. nu i-am vazut fata dar din profil parea o masca din alt secol. cand a inceput piesa s-a miscat. nu mi-am dat seama daca facea parte din actori sau din public si daca era un rol din teatrul care mi se desfasura in fata ochilor. de data asta demonul era rosu si paros dar m-a speriat mai putin. asta poate pentru ca nu eram singura si aveam in fata si silueta aceea stranie in kimono vechi si rupt, legat simplu cu o sfoara, care parea ca ma apara cumva, printr-un noroc al sortii.
am visat o jungla si animale pe langa care treceam si nu-mi faceau nimic. apoi o pasare galbena, un canar care statea in ploaia intr-o cusca, pe o strada pustie si canta cel mai dulce cantec de pe fata pamantului.
cand am iesit am uitat tot ce aveam de gand sa povestesc. dar cumva nu chiar am uitat. tristetea batranului cu zambetul bland mi-a ramas infipta in piele ca pistruii de la soarele aproape artificial si subteran(pentru ca exista asa ceva).
silueta mea reflectata in miile de oglinzi din baia uriasa plina de alge, murdara si verde mi-a soptit:„ si apoi el a devenit un sfant si tu o curva„.
nu exista rase din punct de vedere biologic, exista doar variatii.
ar trebui sa fiu arsa pe rug pentru ca stiu cum arata uratul din noi. din voi.
fara asta nu mi s-ar descoperi nimic despre frumusete. poate.
nu judeca ceea ce nu stii. diversitate culturala sa-i spunem.
imaginea mea intr-un camp verde tinand sfoara unui zmeu in mana. bate vantul si ma uit fix la tine. daca m-ai vedea din nou ai stii ca sunt frumoasa.
am incalecat pe-o sa si v-am spus poveastea asa…..
zun zun
